Ce s-a schimbat intr-un an

 

 

IMG_5820

Am deschis blogul asta acum un an, cu speranta ca voi reusi sa imi las aici toate gandurile, toate emotiile. Si asa a fost. Blogul a fost spatiul sacru in care m-am putut elibera de toate sentimentele care m-au coplesit de-a lungul timpului. A fost locul in care m-am refugiat ori de cate ori m-am simtit pierduta.

 

Acum un an mi-am promis ca nu voi privi niciodata in trecut. Ca ochii sunt doar pentru a privi spre viitor. Ca asta inseamna de fapt  prezentul: sa privesti spre viitor.

 

Mi-am incalcat promisiunea si, pentru scurt timp, m-am intors in trecut. E placut sa te intorci intr-un loc in care ti-a fost bine la un moment dat. E acelasi sentiment pe care il simti si in momentul in care te intorci intr-un loc drag din copilarie. Sufletul ti se inunda de caldura si entuziasm. Dar timpul in care nu ai mai vazut locul acela te-a schimbat. Si locul drag tie s-a schimbat. Nimic nu mai e la fel. Si, oricat de mult incerci sa refaci momentele dragi, nu mai poti. Pentru ca nici tu, nici locul drag tie, nu mai sunteti la fel.

 

M-am schimbat de-a lungul timpului. Mai ales in momentele in care am cutreierat de una singura prin viata. Asa ca, in clipa in care am decis sa ma intorc in trecut, am fost surprinsa sa aflu ca trecutul dupa care tanjeam acum ceva timp nu mai este ceea ce imi doresc. Ca viitorul meu poate fi atat de frumos pe cat vreau eu sa fie. Iar in viitorul asta, oamenii ce m-au ranit nu isi gasesc loc nici macar pentru o clipa.

 

Ca in fiecare an, din viata mea au plecat oameni si au venit altii. Unii au plecat pentru ca si-au dorit ei, altii au plecat pentru ca, intr-un fel sau altul, i-am facut sa plece. Atunci cand te schimbi, trebuie sa te astepti ca unii oameni sa plece. Schimbarea nu va fi niciodata pentru oricine. Iar daca schimbarea te face mai fericit, lasa-i sa plece. I-am primit cu bucurie pe cei ce mi-au intrat in inima anul asta. Ii iubesc si imi doresc sa ne fim alaturi unii celorlalti multi ani de acum inainte.. sau cat va fi sa fie. Fericiti sa fim.

 

Consider ca fiecare varsta isi are oamenii ei. Important e sa te inconjori doar de oameni dragi tie, indiferent daca ei vor ramane langa tine doar pentru o zi sau pentru totdeauna.

 

Cand cineva pleaca din viata mea, ma intreb “Ce s-a schimbat?” . Eu m-am schimbat. Ei s-au schimbat. Totul in jurul nostru se schimba in mod constant. Schimbarea nu e un lucru rau. Conteaza doar felul in care reactionezi la ea. Poti alege sa te lupti cu ea sau poti inainta in acelasi timp cu ea. Sunt doar alegeri in functie de care oamenii vor inainta impreuna cu tine sau vor ramane undeva in amintiri.

 

Ce s-a schimbat intr-un an?

 

Eu m-am schimbat. Am devenit mai curajoasa si mai protectiva cu mine. Am invatat ce inseamna asumarea deciziilor. Am invatat sa nu raman in urma si, indiferent de ceea ce mi se intampla, sa tin capul sus si sa zambesc.

 

Chiar daca nu zambesc pentru mine, zambesc pentru ceilalti.

 

Am invatat ca oamenii pot manipula usor, mai ales daca le dai ocazia. Am invatat ca, sa ai incredere in cel de langa tine, nu e intotdeauna alegerea cea mai buna. Dar e singura alegere pe care poti sa o faci si pe care, indiferent de ceea ce urmeaza sa se intample, sa ti-o asumi pana la capat.

 

Am invatat ca poti trai intr-o luna experiente pe care nu le-ai trait in doi ani. Si ca amintirile din doi ani se pot sintetiza in amintiri de o luna. Am invatat ca iubirea si pasiunea sunt doua sentimente ce pot exista foarte bine si separat, nu doar impreuna.

 

Am invatat ca iubirea nu e despre a-l tine pe cel iubit langa tine. Iubirea este, ca si arta, despre libertatea celuilalt. Iubirea nu e ceva intamplator. Iubirea e o alegere.

 

Am invatat ca reactiile noastre ii pot influenta radical pe cei din jur. De-aia trebuie sa transmiti doar ganduri pozitive. Lumea e si-asa plina de stres si de griji. Sa incercam sa o luminam cat de putin.

 

Am invatat sa accept orice provocare ce mi se iveste. Doar asa voi sti cu adevarat care imi sunt limitele. Doar asa ma voi putea descoperi pe deplin. Si, tot aici, am invatat ca oamenii la care te astepti cel mai putin sunt oamenii care te vor sustine neincetat in noile provocari.

 

Ce s-a schimbat in ultimul an?

 

Eu m-am schimbat in ultimul an. Si imi place de mine, cea de acum. Pentru ca acum stiu sa nu mai privesc in urma. Pentru ca acum stiu ca fericirea mea tine intotdeauna de prezent si de viitor, dar niciodata de trecut.

Advertisements

Rabdare

Va veni un moment in viata ta in care vei gresi. Vei alege orbeste, fara sa iti consulti inima; fara sa iti consulti ratiunea. Vei inainta in negrul necunoscutului, pentru ca, la un moment dat, sa realizezi ca stiai de la inceput ce presupune acel necunoscut. Te vei trezi in lumina, insa inconjurat de singuratate.

Asta nu e neaparat ceva rau. Sa fii singur. Nu e ceva rau, atata timp cat te iubesti destul de mult pentru a te putea suporta doar tu pe tine.

E ceva rau daca esti singur pentru ca i-ai indepartat pe ceilalti prin greselile tale. Atunci da, ar trebui sa regreti. Sa iti asumi si sa regreti.

Si sa mergi mai departe.

Va veni un moment in viata ta in care iti vei dori ca el sa fie langa tine. Sa fiti doar voi doi, asa cum ar fi trebuit mereu sa fiti.

Insa el nu va fi acolo asa cum iti doresti tu.

Vei simti durere din cauza ca esti respinsa. Vei simti mustrare din cauza greselilor facute. Vei simti regret. Vei simti disperare si frustrare.

Dar mai presus de toate, vei simti iubire; iubire pentru un om pe care acum stii ca ti-l doresti alaturi; iubire pentru un om langa care te vezi atunci cand incerci sa iti imaginezi viitorul; iubire pentru un om fata de care nu ai nici un fel de control.

Si ce poti sa faci cand te simti atat de pierduta? Cand nu mai stii ce se intampla cu tine si in ce directie sa te indrepti?

Tot ce poti sa faci e sa tii privirea sus si sa continui sa mergi inainte. Tot ce poti sa faci e sa lasi timpul sa treaca, sa curga; iar tu sa curgi odata cu el. Indiferent de ceea ce ti se intampla, nu privi in urma. Trecutul e trecut dintr-un motiv. Si tu esti stapana propriului viitor. Ai posibilitatea sa ti-l creezi exact asa cum vrei tu.

Poate ca doare. Totul. Dar te doare acum. La un moment dat, nu vei mai simti golul permanent din inima. La un moment dat, nu te va mai durea la propriu sufletul. Vei fi fericita. Vei fi tot ce vrei tu.

Trebuie doar sa ai rabdare.

Mie imi place sa iubesc.

1c747bd1089f89cd3ea2d3d2e1193a17

Mi s-a intamplat de multe ori sa ranesc si fiu ranita de oameni dragi mie. De foarte multe ori. De fiecare data cand am simtit ca omul de langa mine este cel care ma va imbratisa si peste ceva timp, acel om mi-a demonstrat cat de mult m-am inselat.

Mie imi place sa iubesc.

Imi place sa iubesc si sa descopar oamenii si sa vad doar ce e bun in ei. Imi place sa ma entuziasmez ca un copil; dar, in acelasi timp, imi place sa iubesc matur. Imi place sa imi fac planuri de viitor si sa visez cu ochii deschisi. Imi place sa zambesc si, mai mult de atat, imi place sa ma privesc in ochii celui de langa mine si sa nu imi pot sterge zambetul de fericire de pe buze. Imi place sa ma joc; sau doar sa stau. Imi place sa privesc pe geam, unde simt ca imi pot asterne toate visele in fata ochilor, unde simt ca pot sa respir.

Imi plac toate lucrurile astea. Insa ele se termina de fiecare data brusc. Pentru ca, in naivitatea mea, ma arunc de fiecare data cu capul inainte. “No regrets” imi spun mereu; dar sper in sinea mea ca nu va veni niciodata momentul in care sa imi asum replica asta. Dar clipa vine mereu.

Cumva, m-am obisnuit cu asta.

Totusi, nu cred ca as putea trai fara iubire. Cine as mai fi? Cum as mai putea sa zambesc si sa vad numai ce e mai bun in omul de langa mine? Oricat de fragila ar fi iubirea asta, e important sa existe si sa o pretuiesti.

Mie imi place sa iubesc. Dar imi place sa fiu, la randul meu, iubita.

Cea mai frumoasa iubire e cea impartasita.

Cea mai frumoasa iubire e cea sincera.

Cea mai frumoasa iubire e cea asumata.

Sunt clipe cand simt ca am obosit sa iubesc. Dar stiu ca nu imi pot opri inima, oricat de mult am cautat butonul ala blestemat.

Asa ca iubesc, oricat de ranita am fost. Oricat de ranita sunt.

Am obosit.

Am obosit sa fiu optimista.

Am obosit sa am incredere in oameni.

Am obosit sa fiu ranita de fiecare data cand am incredere in ei.

Am obosit sa fiu nevoita sa ma vindec de fiecare data cand am fost ranita.

Am obosit sa dau sanse noi oamenilor din viata mea.

Am obosit sa iert.

Am obosit sa tin capul sus.

Am obosit sa ma fortez sa zambesc, chiar si simt ca imi fuge pamantul de sub picioare.

Am obosit sa imi fortez lacrimile sa nu imi cada pe obraji.

Am obosit sa ma machiez, doar ca sa nu mi se vada cearcanele de la noptile nedormite.

Am obosit sa vorbesc cu oamenii ce m-au ranit candva.

Am obosit sa dau sfaturi.

Am obosit sa iubesc.

Am obosit sa plang.

Am obosit sa vorbesc.

Am obosit sa fiu puternica.

 

Vreau doar o pauza de la tot.

Am vrut sa scriu despre tine

Mi-am propus sa scriu despre tine de foarte multe ori. Mi-am dorit sa scriu povestea noastra, sa astern fiecare amintire pe care o am despre tine, fiecare dialog, fiecare privire, fiecare zambet, fiecare atingere. Am vrut sa scriu despre noi, pentru a nu pierde nici macar un singur detaliu din tot capitolul asta, ce a reprezentat “povestea noastra”. Am fost mereu entuziasmata despre tot ceea ce a insemnat la un moment dat aceasta “aventura ce ar putea dura o viata”, acest film al carui final nu reuseam sa il deslusesc.

Am scris texte peste texte peste texte.. Am scris articole pe blog.. Am cautat si am salvat imagini cu diverse fragmente din carti, toate descriind povestea noastra.. Le-am sters pe toate. Am scris pagini intregi in jurnal. Am scris in noptile in care ma simteam fericita si recunoscatoare ca suntem prezenti unul in viata celuilalt.. Am scris in noptile in care lacrimile imi curgeau neincetat pe fata.. Ti-am adresat zeci de intrebari in toate paginile alea. Mi-am adresat si mie cateva. Niciuna nu a primit raspuns. Am rupt toate paginile.

Am vrut sa scriu despre tine. Undeva, in sufletul meu, la un moment dat, am simtit ca meriti sa ramai o parte scrisa din viata mea. Am vrut sa ma asigur ca nu te voi uita si ca nu voi sterge niciodata vreun fragment din cantecul nostru.

Cumva, niciodata nu am reusit sa termin ceea ce scriam despre tine. Niciodata nu mi s-a parut suficient de bun. Nu eram multumita. Parca in sufletul meu amintirile pareau mai frumoase decat ceea ce asterneam pe pagini virtuale nesfarsite. La un moment dat, am vrut sa renunt sa mai scriu despre tine. Apoi reluam toate amintirile noastre, pe care le vedeam surse intregi de inspiratie pentru tot ceea ce imi doream sa scriu despre noi.

De fiecare data cand am vrut sa scriu despre tine, despre noi, m-am intrebat de ce anume nu reusesc sa duc la final textul respectiv? De ce ma blochez dupa cateva randuri? De ce nu mai stiu cum sa continui?

Cumva, am reusit sa imi raspund la intrebarile astea. Am realizat ca nu ai cum sa continui nici macar in scris ceva ce nu exista in realitate. Daca as fi vrut sa scriu povesti imaginare despre noi, as fi putut scrie o carte intreaga. Dar tot ce am vrut sa scriu a fost povestea noastra reala. Insa cum poti sa scrii ceva ce nu exista? (intrebare retorica, bineinteles)

Acum nu mai scriu despre tine, nu mai scriu despre noi. Pentru ca “noi” nu a existat vreodata decat in mintea mea. Iti scriu tie, acum, scriu doar pentru ochii tai, pentru ca vreau sa existe o incheiere a ceea ce am crezut ca a fost intre noi. Cumva, sufletul meu are nevoie de asta. Eu am nevoie de asta, pentru a ma simti impacata.

Am vrut sa scriu despre tine. Dar tu nu faci parte din povestea mea.

Fluturele si Pisica Neagra

19059399_1620437177989557_5047275424060604952_n

De multe ori mi-am imaginat cum s-ar vedea povestea noastra intr-un film sau intr-o carte. Ce personaje am reprezenta? Cum am putea descrie sufletele noastre?

M-am gandit de multe ori la elementele clasice care ne descriu: intuneric si lumina.

Insa mi-am dorit mai mult de atat. Mi-am dorit doua elemente care sa aiba si actiuni: Pisica Neagra si Fluturele.

In universul nostru, tu ai fost Pisica Neagra. Ai fost curios, atras de necunoscut, de fiinta aceea atat de mica ce zbura in jurul tau, naiva. Te-ai simtit mult mai puternic inca de cand ai zarit Fluturele acela mic si fragil, care nu stia nimic despre partea intunecata a lumii din care facea parte. Ai vrut sa il studiezi mai indeaproape. Te-ai furisat incet pe langa el, l-ai inconjurat, ramanand in umbra.

Voiai sa afli secretul fericirii Fluturelui. Ce il determina sa zboare zi de zi cu aceeasi voiosie? Care era speranta lui? Care era motivul pentru care aripile-i subtiri si fragile ii straluceau atat de puternic, indiferent de locul in care zbura?

Te-ai apropiat de el, doar pentru a-l atinge o data. Iti era totusi teama. Fluturele a stiut asta. In zborul lui, te zarise stand in umbra si studiindu-l. Il intriga Pisica aceea neagra, care statea tematoare in propriul intuneric. S-a apropiat de tine. Te-a atins cu inocenta lui. Naiv. Te-ai speriat. Nu ai stiut cum sa reactionezi. Ai vrut sa pleci, insa era deja prea tarziu pentru a te mai desprinde de lumina care te captivase.

Ai ales sa ramai. Ai ales sa il studiezi. Ai ales sa te joci cu el. In curiozitatea ta, nu ai realizat ca il ranesti. Nici Fluturele nu a simtit asta.

In naivitatea lui, a crezut ca asta inseamna iubirea in intuneric.

Si a acceptat-o, chiar daca asta insemna sa isi distruga aripile. Chiar daca asta insemna ca nu va mai zbura vreodata. Si-a dat aripile pentru o iubire atat de intunecata…

Te-ai jucat cu el pana ce aripile i s-au desprins de trup. Acum nu mai putea sa zboare. Esenta lui fusese distrusa. Cazuse in intuneric si nu mai putea zbura vreodata in lumina. Te-ai jucat cu el si l-ai privit cum se prabuseste usor-usor. Apoi ai plecat.

Nu mai reprezenta necunoscut. Devenise slab. Devenise trist. Devenise parte a intunericului pe care il stapaneai.

Acum Fluturele nu mai poate zbura. Nu mai poate visa. Iar Pisica Neagra nu mai este in preajma. A plecat catre un alt Fluture, pe care sa il distruga in jocul ei.

In incheierea povestii, ramane imaginea Fluturelui cazut in intuneric, privind cum Pisica Neagra in care a crezut cu naivitate se indeparteaza.

 

Pe fundal canta Navi – Songbird.

 

Linistea din interiorul furtunii

Mintea mea e destul de linistita

astazi.

Si ma bucur.

Liniste.

Ma simt relaxata.

Poate pentru ca sunt bolnava.

Si trupul meu trebuie sa se

odihneasca,

Si mintea mea,

Fiind geloasa de fel,

Decide sa se linisteasca

pentru o vreme.

Imi place.

Totusi, exista o contradictie.

Vreau sa spun ca

Nu as putea scrie

Fara toate aceste zumzete

Din capul meu.

Momente. Cand realizezi ca ti-a fost dor

Black_and_White_Boudoir_Kel_Ward_Photography_2-h

L-am revazut de curand. Ma asteptam sa nu imi trezeasca nici macar un sentiment. Ma asteptam sa il privesc rece. Credeam ca voi fi indiferenta cu el si cu tot ce imi va spune. Nu era prima persoana cu care am avut o relatie de cuplu care nu a rezistat.

A pasit stingher catre mine. Situatia nu era una confortabila, si eu nu ii usuram deloc munca. Mi-am spus ca asta va fi clipa in care ii voi da de inteles intr-un mod cert ca nu mai exista “noi”.

Am stat nemiscata pana cand s-a apropiat de mine. Nu i-am spus prea multe si nu am vrut sa ii arat prin gesturi nimic din ceea ce simteam.

Pentru ca tot ce mi-am dorit sa fac in momentele alea in care eram doar noi doi, a fost sa il imbratisez, sa il sarut si sa ii zambesc. In timp ce vorbea cu mine, imi puneam o serie de intrebari in gand, pentru ca nu intelegeam ce se intampla in sufletul meu. Purtam o batalie interioara intre ce ar fi trebuit sa fac si ce simteam de fapt. Am fost confuza fata de mine.

Nu imi doream sa ii dau o a doua sansa. Imi doream sa ne dam noua, amandurora, o a doua sansa. Asta a fost primul moment in care am constatat ca relatia noastra nu a fost doar despre mine sau doar despre el, asa cum eram obisnuita. Relatia noastra a fost cu adevarat despre noi. Asta a fost primul moment in care am realizat ca mi-a fost dor de el. Asta a fost prima clipa cand am realizat ca langa el ma regasesc de fiecare data.

Mi-a fost dor de mine – cea care eram in preajma lui. Mi-a fost dor de noi doi, cuplul pe care il vedeam impreuna si in urmatorii ani. Mi-a fost dor sa simt siguranta. Mi-a fost dor de tot ceea ce credeam ca nu a insemnat nimic pentru mine. Mi-a fost dor sa ii simt mainile stranse in jurul meu. Mi-au lipsit bratele lui, in care mereu am putut sa ma simt protejata. Mi-a fost dor sa iesim cu prietenii si sa imi starneasca admiratie ori de cate ori vorbeste. Mi-a fost dor sa il privesc de aproape si sa stiu ca suntem unul pentru celalalt.

Mi-a fost dor de noi…

 

Momente. Prima data cand m-am indragostit de tine.

Prima data cand m-am indragostit de tine? Nu o sa o uit vreodata. Si inca am un zambet pe buze ori de cate ori imi amintesc acel moment. Eram intrigata de felul tau de a fi. Eram curioasa sa te cunosc.

Imi amintesc ca nu am vrut sa te judec de la prima intalnire. Imi amintesc ca mi-am dorit sa te cunosc cu adevarat. Nu stiu ce anume sau cum m-ai determinat sa vreau sa te descopar, dar asta s-a intamplat.

Prima intalnire… Nu se uita niciodata. Imi amintesc fiecare moment, fiecare secunda, de parca as derula un intreg film. As putea scrie o carte intreaga doar despre prima noastra intalnire. Pentru ca atat de speciala ai reusit sa ma faci in acea seara.

Amandoi stingheri la inceput, eu putin timida si aiurita(ca de obicei), tu agitat, insa pastrand aparenta faptului ca ai totul sub control. Am vazut un film. Clasica intalnire. Intuiam in sinea mea ca seara noastra se va termina odata cu finalul acelui film. Insa nu a fost asa. Ne-am plimbat pe strazi, vorbind lucruri banale, razand din orice prostie, relaxandu-ne.

Prima data cand m-am indragostit de tine a fost chiar un moment, pe care il revad in slow-motion de fiecare data cand imi amintesc. Eram pe strada, ne indreptam catre statia de autobuz. Era tarziu afara, se innoptase. Mergeam grabiti pe sub luminile felinarelor. Oamenii treceau grabiti pe langa noi si ne priveau. Simteam ca imi pot citi pe chip fericirea pe care nu reuseam sa mi-o explic. Imi amintesc ca m-ai privit usor arogant, cu zambetul tau perfect, si m-ai intrebat: “De cat timp iti place de mine, Adriana?”. Iar apoi m-ai invartit si m-ai strans in brate, zambindu-mi. M-am simtit naucita, am simtit cum toate zidurile mele si toate mastile mele cad, se prabusesc la o singura privire.

Mi-a placut felul tau direct si aparent naiv de a spune lucrurilor pe nume. Mi-a placut faptul ca m-ai ajutat sa clarific ceea ce simt pentru tine inca de la prima noastra intalnire. Mi-a placut de tine, pentru ca nu afisezi aparente, pentru ca te arati exact asa cum esti. Mi-a placut de noi, atat de contrastanti la prima vedere, atat de diferiti la suprafata.. Si atat de asemanatori in suflet.

Prima data cand m-am indragostit de tine a fost momentul pe care nu vreau sa il uit niciodata. Prima data cand m-am indragostit de tine a fost doar punctul de plecare catre o poveste in care continui sa ma indragostesc de tine zi de zi.

Momente. Film Prost

femeie-singură

Sunt atat de multe lucruri pe care vreau sa le spun.. Simt atatea emotii.. Atat de contradictorii.. Sunt atat de multe momente in care nu vreau decat sa imi dezlantui tot ce tin in mine de atat de mult timp..

Si totusi, cand mi-ai cerut sa spun ceva, orice… Nu am stiut ce sa spun. Ma simteam pustiita. Parca asistam la toata scena dintre noi doi de undeva din exterior.

Genul programului: Drama. Numele filmului: Film Prost. Avertisment: Acest moment nu va fi uitat niciodata si te va durea la fel de tare de fiecare data cand ti-l vei aminti.

Asistam la cel mai prost film din lume: filmul meu; filmul nostru. E trist cand finalul pe care ti-l imaginai tu nu coincide cu cel al scriitorului. Scriitorul nostru nu a vrut sa avem un happy end. Asa ca, in ciuda a tot, am ajuns aici: fata in fata; tu, cerandu-mi sa spun ceva, iar eu, amortita, pustiita. Mi-am uitat replica. Sau poate nu am vrut sa o spun. Era o replica plina de furie si de durere. Si niciunul dintre noi nu trebuie sa ne amintim cu furie de relatia asta. Incercam in mintea mea sa adun doua-trei cuvinte, pe care sa le rostesc apoi intr-o propozitie. Tot ce auzeam in gand era “Te rog, nu pleca!”. Ma simteam totusi silita de puteri. Parca cineva storsese din mine si ultimul strop de energie, si ultimul strop de emotie. Stateam in fata ta si imi simteam sufletul gol. M-a mai durut sufletul si in alte dati, insa sa nu il mai simt.. Asta a fost peste puterile mele de intelegere. Priveam in jos si nu auzeam decat propriul meu gand: “Te rog, nu pleca!”. Si nu am fost in stare sa rostesc cuvintele astea cu voce tare. Si nici sa vars lacrimi. Corpul imi era amortit. Eram doar o fiinta gri.

Ai plecat, insa ramasesem in transa.. Nu realizam ce tocmai se intamplase. Nu puteam sa cred ca am ramas fara suflet, deci fara nimic. Caci sufletul meu nu mai era de mult la mine; se afla la tine in palma in tot acest timp. Abia cand am inchis usa am realizat ca filmul nostru s-a terminat in 10 minute. Ma durea tot corpul, dar nu reuseam sa exteriorizez nimic. Si, Doamne, cat mi-as fi dorit sa fi putut dezlantui tot ceea ce simteam atunci!

Lacrimile mi se aduna in barba, iar. Nu inteleg de unde mai am atatea lacrimi de varsat. Fiecare dintre noi avem un numar limitat de lacrimi in viata asta. Nu vreau sa le pierd pe toate acum. Si totusi, curg incontinuu si mi se preling pe obraji. Ma dor ochii si simt cum s-au umflat, insa nu ma pot opri.

Mi-e greu sa ies din filmul asta. Am fost doi actori atat de buni, ne-am jucat atat de bine rolurile, incat, fara sa realizez, m-am indragostit de filmul asta. Filmul asta mi-a devenit viata. Si nu vreau sa il inchei. Nu vreau schimbarea asta. Nu vreau sa ies din filmul asta.