Momente. Daca am sta la o cafea

Daca am sta impreuna la o cafea, as avea ocazia sa iti spun cum ma simt. Ti-as spune cum, permanent, ma simt sfasiata in doua, simt cum trebuie sa aleg mereu intre aproape orice. Intre visele mele si realitatea. Intre ratiune si ceea ce inima isi doreste de fapt. Intre lumina si intuneric. Intre fericire si tristete. Intre a-mi deschide sufletul si a continua cu sarada zilnica. Intre a ma ascunde si a ma afisa. Intre incercarea permanenta de a trai si dorinta de a muri. Intre a afisa o atitudine puternica, prin care sa continui sa tin capul sus, si a renunta la tot. E ca si cum in interiorul meu sunt doua persoane cu dorinte diferite si separate, intre care nu exista o cale de mijloc, care se lupta permanent si cu care nu pot ajunge la un armistitiu nici macar pentru o clipa.

 

 

Daca am sta impreuna la o cafea, ti-as spune ca incerc sa gasesc zonele gri din viata mea, chiar daca tot ce vad in fata ochilor e alb si negru. Ti-as spune ca uneori imi pierd speranta, dar ca incerc totusi sa stau puternica. Ti-as spune ca uneori simt ca ma inec si ca, adancirea in intunericul oceanului pare mai buna decat haosul care mi se intampla permanent la suprafata. Dar totusi incerc. Incerc pentru ca, oricat de multe zile negre ar exista in viata mea, am avut parte si de zilelele bune, cand soarele parea sa straluceasca mai puternic decat oricand si in care uitam tot ce ma supara inainte.

 

 

Daca am sta impreuna la o cafea, ti-as spune ca, in zilele bune, ma simt ca si cum nu as fi avut parte niciodata de zile negre. Chiar daca ele au fost prezente in trecutul meu, chiar daca m-au consumat total ori de cate ori aveam parte de ele. In zilele bune, nu sunt in stare sa ma gandesc la perioadele intunecate; si cred ca nu as putea sa ma gandesc la ele nici daca as incerca sa imi amintesc sentimentele traite. Asta sunt eu. In zilele bune, e ca si cum eu sunt soarele si nimic, nici macar norii, nu imi mi-ar putea diminua stralucirea. Niciun fel de intuneric nu m-ar putea atinge. Sunt momentele in care ma simt invincibila. In timp ce, in zilelele negre, ma simt ca si cum eu sunt luna si mi-am limitat lumina atat de mult, incat doar eu ma vad stralucind, in timp ce tu si ceilalti din jur ma vedeti inconjurata doar de intuneric, fara capacitatea de a mai putea vedea vreodata cum arata lumina unei zile.

 

 

Si daca am sta impreuna la o cafea, ti-as spune doar atat. Ca in acest moment, ma aflu in zona mea gri. Ca am descoperit ca scrisul este unul din medicamentele mele, si cititul, si somnul. Si ca nu ai de ce sa te ingrijorezi pentru mine. 🙂

 

Advertisements

Mie imi place sa iubesc.

1c747bd1089f89cd3ea2d3d2e1193a17

Mi s-a intamplat de multe ori sa ranesc si fiu ranita de oameni dragi mie. De foarte multe ori. De fiecare data cand am simtit ca omul de langa mine este cel care ma va imbratisa si peste ceva timp, acel om mi-a demonstrat cat de mult m-am inselat.

Mie imi place sa iubesc.

Imi place sa iubesc si sa descopar oamenii si sa vad doar ce e bun in ei. Imi place sa ma entuziasmez ca un copil; dar, in acelasi timp, imi place sa iubesc matur. Imi place sa imi fac planuri de viitor si sa visez cu ochii deschisi. Imi place sa zambesc si, mai mult de atat, imi place sa ma privesc in ochii celui de langa mine si sa nu imi pot sterge zambetul de fericire de pe buze. Imi place sa ma joc; sau doar sa stau. Imi place sa privesc pe geam, unde simt ca imi pot asterne toate visele in fata ochilor, unde simt ca pot sa respir.

Imi plac toate lucrurile astea. Insa ele se termina de fiecare data brusc. Pentru ca, in naivitatea mea, ma arunc de fiecare data cu capul inainte. “No regrets” imi spun mereu; dar sper in sinea mea ca nu va veni niciodata momentul in care sa imi asum replica asta. Dar clipa vine mereu.

Cumva, m-am obisnuit cu asta.

Totusi, nu cred ca as putea trai fara iubire. Cine as mai fi? Cum as mai putea sa zambesc si sa vad numai ce e mai bun in omul de langa mine? Oricat de fragila ar fi iubirea asta, e important sa existe si sa o pretuiesti.

Mie imi place sa iubesc. Dar imi place sa fiu, la randul meu, iubita.

Cea mai frumoasa iubire e cea impartasita.

Cea mai frumoasa iubire e cea sincera.

Cea mai frumoasa iubire e cea asumata.

Sunt clipe cand simt ca am obosit sa iubesc. Dar stiu ca nu imi pot opri inima, oricat de mult am cautat butonul ala blestemat.

Asa ca iubesc, oricat de ranita am fost. Oricat de ranita sunt.

Am obosit.

Am obosit sa fiu optimista.

Am obosit sa am incredere in oameni.

Am obosit sa fiu ranita de fiecare data cand am incredere in ei.

Am obosit sa fiu nevoita sa ma vindec de fiecare data cand am fost ranita.

Am obosit sa dau sanse noi oamenilor din viata mea.

Am obosit sa iert.

Am obosit sa tin capul sus.

Am obosit sa ma fortez sa zambesc, chiar si simt ca imi fuge pamantul de sub picioare.

Am obosit sa imi fortez lacrimile sa nu imi cada pe obraji.

Am obosit sa ma machiez, doar ca sa nu mi se vada cearcanele de la noptile nedormite.

Am obosit sa vorbesc cu oamenii ce m-au ranit candva.

Am obosit sa dau sfaturi.

Am obosit sa iubesc.

Am obosit sa plang.

Am obosit sa vorbesc.

Am obosit sa fiu puternica.

 

Vreau doar o pauza de la tot.