Momente. Film Prost

femeie-singură

Sunt atat de multe lucruri pe care vreau sa le spun.. Simt atatea emotii.. Atat de contradictorii.. Sunt atat de multe momente in care nu vreau decat sa imi dezlantui tot ce tin in mine de atat de mult timp..

Si totusi, cand mi-ai cerut sa spun ceva, orice… Nu am stiut ce sa spun. Ma simteam pustiita. Parca asistam la toata scena dintre noi doi de undeva din exterior.

Genul programului: Drama. Numele filmului: Film Prost. Avertisment: Acest moment nu va fi uitat niciodata si te va durea la fel de tare de fiecare data cand ti-l vei aminti.

Asistam la cel mai prost film din lume: filmul meu; filmul nostru. E trist cand finalul pe care ti-l imaginai tu nu coincide cu cel al scriitorului. Scriitorul nostru nu a vrut sa avem un happy end. Asa ca, in ciuda a tot, am ajuns aici: fata in fata; tu, cerandu-mi sa spun ceva, iar eu, amortita, pustiita. Mi-am uitat replica. Sau poate nu am vrut sa o spun. Era o replica plina de furie si de durere. Si niciunul dintre noi nu trebuie sa ne amintim cu furie de relatia asta. Incercam in mintea mea sa adun doua-trei cuvinte, pe care sa le rostesc apoi intr-o propozitie. Tot ce auzeam in gand era “Te rog, nu pleca!”. Ma simteam totusi silita de puteri. Parca cineva storsese din mine si ultimul strop de energie, si ultimul strop de emotie. Stateam in fata ta si imi simteam sufletul gol. M-a mai durut sufletul si in alte dati, insa sa nu il mai simt.. Asta a fost peste puterile mele de intelegere. Priveam in jos si nu auzeam decat propriul meu gand: “Te rog, nu pleca!”. Si nu am fost in stare sa rostesc cuvintele astea cu voce tare. Si nici sa vars lacrimi. Corpul imi era amortit. Eram doar o fiinta gri.

Ai plecat, insa ramasesem in transa.. Nu realizam ce tocmai se intamplase. Nu puteam sa cred ca am ramas fara suflet, deci fara nimic. Caci sufletul meu nu mai era de mult la mine; se afla la tine in palma in tot acest timp. Abia cand am inchis usa am realizat ca filmul nostru s-a terminat in 10 minute. Ma durea tot corpul, dar nu reuseam sa exteriorizez nimic. Si, Doamne, cat mi-as fi dorit sa fi putut dezlantui tot ceea ce simteam atunci!

Lacrimile mi se aduna in barba, iar. Nu inteleg de unde mai am atatea lacrimi de varsat. Fiecare dintre noi avem un numar limitat de lacrimi in viata asta. Nu vreau sa le pierd pe toate acum. Si totusi, curg incontinuu si mi se preling pe obraji. Ma dor ochii si simt cum s-au umflat, insa nu ma pot opri.

Mi-e greu sa ies din filmul asta. Am fost doi actori atat de buni, ne-am jucat atat de bine rolurile, incat, fara sa realizez, m-am indragostit de filmul asta. Filmul asta mi-a devenit viata. Si nu vreau sa il inchei. Nu vreau schimbarea asta. Nu vreau sa ies din filmul asta.

Momente. Dimineata.

lovers_175918k

 

Razele soarelui incepusera sa intre pe fereastra, mangaind usor fetele lor. Se trezisera de ceva timp, insa niciunul nu spunea nimic. Se priveau unul pe celalalt in ochi si isi atingeau usor palmele. Erau obositi dupa o noapte alba, dar zambeau. Atmosfera din jurul lor era una atat de linistita! Pe strada se auzeau masinile si trecatorii grabiti. Vecinii incepusera sa iasa din case, ii auzeau cum mergeau pe scara blocului. Dar ei stateau in pat, inveliti, protejati. Pentru ei, timpul s-a oprit in loc in acel moment.

Pentru mine, asta e cea mai buna parte. Momentul in care se privesc in ochi si isi ating usor mainile creeaza sentimentul profund de siguranta si liniste, si dintr-odata devin fericita. Si asta mi-am dorit intotdeauna: sa fiu fericita.

A imbratisat-o si a sarutat-o pe frunte. Stia cat ii place sa faca asta. Era unul din gesturile prin care ii arata ca ii este draga. Erau amandoi somnorosi, dar cu chef de joaca. Se  simteau ca doi copii, se bateau cu pernele, se gadilau, se imbratisau, radeau. Emanau fericire prin toti porii. Era acel moment din dimineata perfect, pe care noi toti ni-l dorim.

Si-a aprins o tigara. Stateau intinsi pe spate, privind tavanul. Nu ii placea ca fuma. Insa o  lasa de fiecare data sa isi faca tabieturile. O rasfata. Si ea vedea asta. Si il adora pentru asta.

As vrea ca fiecare om de pe acest pamant sa se bucure de un astfel de moment, in care nu ai nevoie de nimic. Nu ai nevoie de nimic, intrucat “totul” se afla deja langa tine, e el sau ea. Eu nu mi-am dorit niciodata totul, dar mi-am dorit intotdeauna sa fiu fericita. Asa cum era ea fericita de fiecare data cand el se afla alaturi.

Solace

99

Cand cineva iti inchide o usa, trebuie sa te asiguri ca ea va ramane inchisa. Niciodata nu trebuie sa existe vreo fisura. Pentru ca orice fisura cat de mica inseamna un risc urias de a te intoarce in trecut. Si cine vrea sa fie intr-un loc in care a mai fost si din care a fost alungata?

Ea a vrut asta. Pentru ca nu a stiut ce inseamna cu adevarat. Pentru ca nu a stiut cat suferi cand usa ti se inchide din nou. Pentru ca nu a stiut ca usa i se va inchide din nou. Pentru ca il iubea. Pentru ca nu voia sa vada. El i-a inchis usa de fiecare data cand a simtit nevoia sa se izoleze. A lasat-o intr-un vid infinit, in care ea nu stia ce sa creada. O parasea in intuneric pana ce, din nou, isi amintea de ea si avea nevoie de ea. In tot acest timp, ea astepta. Astepta un semn, o sclipire in tot intunericul din jurul ei. Putea sa iasa singura, insa nu voia. Alegerea ei era de a-l astepta pe el. Si el venea zambind, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, ca si cum totul era normal. O lua de mana si o scotea din intuneric. O tinea in lumina pret de ceva timp.

Dar apoi simtea din nou nevoia de a fi singur. Si o arunca din nou in intunericul care devenea din ce in ce mai apasator pentru ea. Iar ea ramanea nedumerita, singura, asteptand. Asteptandu-l pe el. Insa el nu voia sa se mai intoarca. Si ii inchidea usa sufletului, fara ca ea sa mai poata face ceva, fara ca ea sa mai poata avea un cuvant de spus.

Viata are un mod amuzant de a aseza lucrurile. Pentru ea era mult mai greu sa inchida usa asta. Sa ii inchida usa, fara a o mai deschide. Iar in momentul in care credea ca o poate face, el se intorcea. Iar ea il primea inapoi fara sa clipeasca. Pentru ca ii simtea lipsa. Pentru ca alaturi de el se simtea cel mai bine, putea fi ea. Pentru ca isi dorea sa il stranga in brate, sa il sarute, sa isi lipeasca fruntea de a lui, sa se joace prin parul lui. Dupa ce il primea, el pleca iar. Si, din nou, o parasea in intunericul in care trebuia sa stea singura. Pentru ca nimeni nu o putea scoate de acolo, decat ea insasi sau el. Iar ea alesese sa il astepte pe el. Din nou. Si el se intorcea, fara a avea de gand sa stea mult. Fara a realiza cat rau ii provoaca ei prin faptele sale.

Usa s-a inchis din nou acum. Si, ca niciodata, ea s-a asigurat ca nu mai exista nici macar o fisura prin care el sa poata patrunde din nou in sufletul sau. Usa ei s-a inchis, iar ea a iesit singura din intuneric. Pentru prima data, a ales altceva. A ales sa nu il mai astepte. A ales sa nu mai fie lasata din nou in intuneric. A ales sa stea in lumina. Usa asta nu se va mai deschide, oricat de mult va incerca.