Sa fii puternica nu e mereu o optiune. Si foarte bine ca e asa.

IMG_4768

Sa fii puternica nu e intotdeauna atat de simplu pe cat pare. Cel putin, nu pentru mine. De multe ori, ma lovesc de o nesiguranta pe care inca nu reusesc sa imi dau seama unde si de ce o cultiv. Mi se intampla sa uit de mine, sa uit cine sunt, sa ma pierd in miile de fete pe care le vad zilnic. E usor sa te pierzi in multime. Si e confortabil. Cumva, stii ca nimeni nu te judeca pentru nimic. Si la un moment dat nici tu nu o mai faci.

Dar viata nu e facuta ca sa te ascunzi. Viata te invata sa fii puternic. Te obliga uneori. Totul pentru ca tu sa devii un om mai bun decat erai.

Mi-a trebuit ceva timp sa realizez ca nu mi-ai fost nici iubit, nici amant. Nici macar prieten. Au fost multe nopti de nesiguranta, de intrebari la care nu avea cine sa raspunda. Au fost dimineti in care nu voiam sa mai cobor din pat. Au fost zile si nopti in care nu voiam decat sa fug undeva unde sa nu cunosc pe nimeni si nimeni sa nu ma cunoasca. Au fost mii de pasi pe care i-am privit, pentru ca nu puteam sa merg cu capul sus.

Toate astea pentru ca te-am lasat sa imi fii slabiciune.

Nu ma invinovatesc. Femeile au tendinta sa se invinovateasca atunci cand ceva nu merge bine. Eu am renuntat sa mai fac asta in cazul tau. Dupa zile, luni intregi pierdute printre intrebari fara raspuns, pagini completate cu incertitudini si lacrimi spontane, m-am oprit. Am incetat sa imi mai fac rau. Mi-ai facut tu destul.

Luni insir mi-am spus in fiecare dimineata ca sunt puternica. Zi de zi, ma priveam in oglinda si imi zambeam. Nu ma mai lasam sa plang. Nu mai voiam sa fiu trista. Nu imi mai doream sa aflu raspunsuri la intrebarile mele.

Acum nu imi mai pasa. Ai ramas undeva in trecut, ascuns in seiful amintirilor mele. Undeva de unde nu ma mai poti atinge in suflet.

“Ce mai faci?”, ma mai intrebi din cand in cand. Nu mai vreau sa iti raspund. Ce mai fac nu mai e de mult timp treaba ta. Eu nu te intreb ce mai faci. Nu vreau sa stiu. Ce mai fac acum e sa privesc inainte. Ce fac e ca azi sa fiu intotdeauna mai bine ca ieri.

Acum sunt fericita. Si sunt puternica. Nu mai trebuie sa imi repet asta in fiecare dimineata. M-am inconjurat de oameni care ma sprijina si care ma incurajeaza sa fiu puternica. Acum pasesc cu capul sus si zambesc tuturor celor care ma privesc.

Sa fii puternica nu e mereu o optiune. Si foarte bine ca e asa.

Sa fiu puternica a fost o necesitate la un moment dat. Acum e felul meu de-a fi. Nu a fost usor, dar, Doamne, ce fericita sunt acum!

Advertisements

Dragul meu din Bucuresti

buletin_de_bucuresti_5__large

 

” – Unde esti, draga mea din Bucuresti?”

 

” – Sunt aici, uitandu-ma la tine,

Dar tu nu ma vezi numai pe mine

Ma pierzi doar ca sa ma gasesti.

 

M-ai cucerit c-un zambet si-o privire,

<<A fost mult prea usor>> imi repetam.

Ti-am oferit din start multa iubire

Chiar daca nu asta imi doream.”

 

” – Unde esti, draga mea din Bucuresti?”

 

” – Te astept in fiecare noapte

Dar adorm in ale mele soapte

De mine mult prea departe esti.

 

Ai plecat spre alte strazi senine

Pentru ca de-a mea te-ai plictisit.

Nu te-ai mai gandit si la mine

Oare stii cat de mult eu te-am iubit?”

 

” – Unde esti, draga mea din Bucuresti?”

 

” – Am plecat spre-un soare ce rasare

Si-am lasat iubirea mea cea mare

La finalul acestei dragi povesti.”

 

” – Unde esti, draga mea din Bucuresti?”

 

” – Sunt aici, dar n-ai cum sa imi vorbesti.

 

Te-am iubit mereu numai pe tine,

Dar n-ai avut ochi doar pentru mine

Si acum de departe ma privesti.

 

Te pastrez in suflet ca pe-o floare,

Ca pe-o amintire-ncantatoare

Unde tu mereu imi zambesti,

Dragul meu din Bucuresti!”

 

Acceptare

Lumea de azi ne obliga sa ne focusam pe obiectivele individuale si sa ne dorim sa devenim cei mai buni. Intr-un fel sau altul, ne conduce inevitabil spre egoism. Ajungi sa te gandesti atat de mult la ceea ce iti doresti pentru tine, incat uiti faptul ca, prin actiunile tale, ii afectezi si pe cei din jurul tau.

accept yourself

De cate ori nu ti s-a intamplat ca cei din jurul tau sa aiba o atitudine ostila fata de tine? Sau ca prietenii de odinioara sa inceapa sa te excluda din activitatile si iesirile pe care le aveati regulat? De cate ori nu ti s-a intamplat sa iti doresti sa participi la un proiect unde abilitatile tale erau potrivite, insa seful proiectului sa prefere sa aleaga pe altcineva, doar pentru ca “are o atitudine pozitiva”? Asta se intampla in momentul in care ajungi sa te identifici cu ego-ul tau. Ego-ul tau, prin prisma trairilor din viata ta, a crescut atat de mult, incat acum e greu sa il mai constientizezi(nici nu mai spun despre cat de greu e sa vrei sa renunti la el).

Este extrem de important sa constientizam cine suntem cu adevarat. Sa lasam deoparte mastile pe care le alegem zilnic cand mergem la birou sau in oras cu prietenii, sau in vizita la bunici. Cine esti atunci cand ajungi acasa si nu mai este nimeni in jurul tau? Iti este usor sa te impaci cu tine? Iti este usor sa adormi noaptea, singur? Sau toate gandurile si intamplarile din timpul zilei navalesc pe partea goala a patului?

Momentul in care recunoastem ca suntem bolnavi este si momentul in care incepem sa ne vindecam. Clipa in care reusim sa nu ne mai identificam cu ego-ul nostru reprezinta inceputul disparitiei lui. Sa te desparti de ego-ul tau e ca si cum ai omori o parte din tine. De-aia e atat de greu. Si de-aia putini sunt cei care reusesc sa faca asta singuri.

Fii sincer cu tine, recunoaste-ti defectele si, cel mai important, accepta-le. Doar asa poti incepe sa lucrezi la corectarea lor. Fara sa realizezi, comportamentul si atitudinea ta se vor schimba; in bine. Vei incepe sa te accepti pe tine, in loc sa fii furios pe cei din jurul tau.

Spor la meditat!

Seara faina! 🙂

Cugetari. Femeia in fata oglinzii

Am terminat de citit unul din capitolele cartii “Femeia in fata oglinzii”, iar ultimile doua replici m-au indemnat sa cuget asupra lor:

 

  “- Sexul simplifica lucrurile.

    – In ce sens le simplifica? Ca sa te apropii de un barbat, sau ca sa scapi de el?”

 

Si da, este o intrebare extrem de potrivita pentru timpurile noastre si, de asemenea, una la care fiecare dintre noi ar trebui sa se gandeasca inainte de a imparti fiecare particica din spatiul personal cu celalalt.

Cred foarte mult in ideea ca, daca faci sex cu iubitul tau dupa aprox 5 luni din momentul in care ati devenit un cuplu, asta nu ti-l garanteaza pe viata; la fel cum si sexul de la prima intalnire nu inseamna ca a doua zi iti va bloca contul de Facebook.

Ceea ce face diferenta este pur si simplu natura barbatilor. Ei sunt vanatori. Le plac provocarile. Adora sa isi urmareasca prada, sa primeasca sarcini si nivele diferite de dificultate. Si da, in cazul asta, noi, femeile, suntem “prada”. Nu avem nevoie de reguli scrise pe pagini irosite inutil, prin care sa aflam “cum trebuie sa ii provocam pe ei, masculii feroce”. Prin simplul fel al nostru, ii vom provoca pe unii sau ii vom plictisi pe altii. Asa este legea firii si asa este normal sa fie, intrucat fiecare dintre noi este compatibil doar cu anumite persoane.

Exista barbati pentru care, faptul ca refuzi sa aveti contact sexual de la primele intalniri, reprezinta o “calitate” a ta, femeie, care te face diferita de cele pe care le-a avut inaintea ta. Pentru aceasta categorie de barbati, femeile care fac sex de la prima intalnire sunt simplu adaugate in sectiunea “Distractie”. Cu ele nu se implica sentimental, intrucat ceea ce si-au dorit de fapt de la inceput au primit de la inceput. Nu au luptat pentru nimic, asa ca au considerat ca ceea ce au primit li s-a cuvenit in mod firesc. Poti intalni barbati cu un caracter minunat, barbati langa care te visezi toata viata, insa care te vor parasi doar pentru faptul ca au intrat in patul tau mult prea devreme si fara sa te cunoasca cu adevarat. Pentru ei, faptul ca au avut acces atat de simplu la spatiul tau privat, reprezinta motivul principal pentru care nu esti ceea ce isi doresc.

Mi-am pus si eu intrebarea asta de multe ori: “Sexul te apropie sau te indeparteaza de un barbat?” . Intrucat nu avem un Oracol, care sa ne spuna daca e bine sau nu sa impartim tot spatiul personal cu celalalt, cum poti sa stii daca sexul va juca un rol decisiv in relatia ta? Nu ai de unde sa stii. Este un risc pe care trebuie sa ni-l asumam. Insa cred cu tarie ca nu trebuie sa ni-l asumam cu oricine intra in viata noastra. In ziua de azi, este firesc sa ai o multime de relatii, serioase sau nu, sa cunosti o multime de oameni, pe care ii vei mai intalni sau nu. Insa asta nu inseamna ca, cu fiecare dintre acesti oameni, trebuie sa parcurgi toate etapele unei relatii. Cu unii vei ramane doar prietena, cu altii vei deveni straina de la inceput. Insa totul se va intampla in functie de ceea ce iti vei dori in legatura cu persoana respectiva.

Cred in faptul ca esti un om mult mai castigat daca cunosti mai intai sufletul celuilalt si abia apoi trupul. Poti castiga un prieten foarte bun cunoscandu-i mai intai interiorul, un prieten care, mai tarziu, iti poate deveni iubit; asta depinde doar de voi doi. Insa, in cazul in care totusi sexul v-ar indeparta, vei ramane cu amintirea frumoasa a sufletului acestuia. In acelasi timp, in felul asta eviti pe cat posibil sa primesti in viata ta oameni care nu merita sa primeasca momente frumoase alaturi de tine. Este si o modalitate prin care sa te protejezi de persoane care au un singur interes de la tine, care nu te privesc ca pe o fiinta umana, ci ca pe un mijloc de a-si satisface poftele.

Cred ca sexul simplifica lucrurile. Mai ales atunci cand nu il faci cu orice persoana care intra in viata ta. Cu cat alegi mai bine barbatii din jurul tau, cu atat te vei cunoaste pe tine cu adevarat si vei realiza ce fel de oameni iti doresti sa primesti in sufletul tau. Cu cat sexul va deveni o actiune importanta din viata ta, cu atat te vei respecta mai mult si vei dori mai mult de la cel de langa tine. Rolul lui ar trebui sa fie mai mult decat “invadarea spatiului privat”. Ar trebui sa fie o alegere, care vine de la sine; un consimtamant pe care amandoi sa vi-l asumati.

 

Am vrut sa scriu despre tine

Mi-am propus sa scriu despre tine de foarte multe ori. Mi-am dorit sa scriu povestea noastra, sa astern fiecare amintire pe care o am despre tine, fiecare dialog, fiecare privire, fiecare zambet, fiecare atingere. Am vrut sa scriu despre noi, pentru a nu pierde nici macar un singur detaliu din tot capitolul asta, ce a reprezentat “povestea noastra”. Am fost mereu entuziasmata despre tot ceea ce a insemnat la un moment dat aceasta “aventura ce ar putea dura o viata”, acest film al carui final nu reuseam sa il deslusesc.

Am scris texte peste texte peste texte.. Am scris articole pe blog.. Am cautat si am salvat imagini cu diverse fragmente din carti, toate descriind povestea noastra.. Le-am sters pe toate. Am scris pagini intregi in jurnal. Am scris in noptile in care ma simteam fericita si recunoscatoare ca suntem prezenti unul in viata celuilalt.. Am scris in noptile in care lacrimile imi curgeau neincetat pe fata.. Ti-am adresat zeci de intrebari in toate paginile alea. Mi-am adresat si mie cateva. Niciuna nu a primit raspuns. Am rupt toate paginile.

Am vrut sa scriu despre tine. Undeva, in sufletul meu, la un moment dat, am simtit ca meriti sa ramai o parte scrisa din viata mea. Am vrut sa ma asigur ca nu te voi uita si ca nu voi sterge niciodata vreun fragment din cantecul nostru.

Cumva, niciodata nu am reusit sa termin ceea ce scriam despre tine. Niciodata nu mi s-a parut suficient de bun. Nu eram multumita. Parca in sufletul meu amintirile pareau mai frumoase decat ceea ce asterneam pe pagini virtuale nesfarsite. La un moment dat, am vrut sa renunt sa mai scriu despre tine. Apoi reluam toate amintirile noastre, pe care le vedeam surse intregi de inspiratie pentru tot ceea ce imi doream sa scriu despre noi.

De fiecare data cand am vrut sa scriu despre tine, despre noi, m-am intrebat de ce anume nu reusesc sa duc la final textul respectiv? De ce ma blochez dupa cateva randuri? De ce nu mai stiu cum sa continui?

Cumva, am reusit sa imi raspund la intrebarile astea. Am realizat ca nu ai cum sa continui nici macar in scris ceva ce nu exista in realitate. Daca as fi vrut sa scriu povesti imaginare despre noi, as fi putut scrie o carte intreaga. Dar tot ce am vrut sa scriu a fost povestea noastra reala. Insa cum poti sa scrii ceva ce nu exista? (intrebare retorica, bineinteles)

Acum nu mai scriu despre tine, nu mai scriu despre noi. Pentru ca “noi” nu a existat vreodata decat in mintea mea. Iti scriu tie, acum, scriu doar pentru ochii tai, pentru ca vreau sa existe o incheiere a ceea ce am crezut ca a fost intre noi. Cumva, sufletul meu are nevoie de asta. Eu am nevoie de asta, pentru a ma simti impacata.

Am vrut sa scriu despre tine. Dar tu nu faci parte din povestea mea.

Iubire si Dorinta

14364810_1303226816363134_5994543029080783678_n

 

A crezut in tine
Cand nici tu nu mai credeai
A vazut ceva in tine
Ce tu nu reuseai
Ti-a spus “Poti sa fii orice iti doresti…”
In timp ce tu refuzai sa te privesti.

Iti doresti sa fie aici,
Dar a fost cu tine ieri.
Cand i-ai spus ca nu poti,
Cand i-ai spus ca nu stii cum,
Cand ti-ai inchis sufletul.
Era acolo. Amintirile cu el…
Nu credeai vreodata ca ele
Vor insemna ceva, candva.
Stie cat de mult ai dispretuit acele amintiri.
Ai crezut ca te priveste superficial,
Dar te-ai inselat.
A vazut ceva mult mai mare decat puteai tu sa vezi.
Doar ca a rostit cuvintele corecte
Mult mai devreme decat ar fi trebuit.

Il rogi sa retina ca nu il vei uita vreodata,
Chiar daca altcineva te va face sa zambesti.
Chiar daca te vei gandi la altcineva inainte sa adormi,
El stie ca, atunci cand te vei trezi,
In vise ii vei cauta in zadar ochii.

Oamenii te intreaba intotdeauna:
“Poti iubi doua persoane in acelasi timp?”
Si intotdeauna raspunzi “Nu,
Il vei iubi doar pe unul.
Pe celalalt il vei dori.”
Asa ca asigura-l

Ca pe el il iubesti.

Fluturele si Pisica Neagra

19059399_1620437177989557_5047275424060604952_n

De multe ori mi-am imaginat cum s-ar vedea povestea noastra intr-un film sau intr-o carte. Ce personaje am reprezenta? Cum am putea descrie sufletele noastre?

M-am gandit de multe ori la elementele clasice care ne descriu: intuneric si lumina.

Insa mi-am dorit mai mult de atat. Mi-am dorit doua elemente care sa aiba si actiuni: Pisica Neagra si Fluturele.

In universul nostru, tu ai fost Pisica Neagra. Ai fost curios, atras de necunoscut, de fiinta aceea atat de mica ce zbura in jurul tau, naiva. Te-ai simtit mult mai puternic inca de cand ai zarit Fluturele acela mic si fragil, care nu stia nimic despre partea intunecata a lumii din care facea parte. Ai vrut sa il studiezi mai indeaproape. Te-ai furisat incet pe langa el, l-ai inconjurat, ramanand in umbra.

Voiai sa afli secretul fericirii Fluturelui. Ce il determina sa zboare zi de zi cu aceeasi voiosie? Care era speranta lui? Care era motivul pentru care aripile-i subtiri si fragile ii straluceau atat de puternic, indiferent de locul in care zbura?

Te-ai apropiat de el, doar pentru a-l atinge o data. Iti era totusi teama. Fluturele a stiut asta. In zborul lui, te zarise stand in umbra si studiindu-l. Il intriga Pisica aceea neagra, care statea tematoare in propriul intuneric. S-a apropiat de tine. Te-a atins cu inocenta lui. Naiv. Te-ai speriat. Nu ai stiut cum sa reactionezi. Ai vrut sa pleci, insa era deja prea tarziu pentru a te mai desprinde de lumina care te captivase.

Ai ales sa ramai. Ai ales sa il studiezi. Ai ales sa te joci cu el. In curiozitatea ta, nu ai realizat ca il ranesti. Nici Fluturele nu a simtit asta.

In naivitatea lui, a crezut ca asta inseamna iubirea in intuneric.

Si a acceptat-o, chiar daca asta insemna sa isi distruga aripile. Chiar daca asta insemna ca nu va mai zbura vreodata. Si-a dat aripile pentru o iubire atat de intunecata…

Te-ai jucat cu el pana ce aripile i s-au desprins de trup. Acum nu mai putea sa zboare. Esenta lui fusese distrusa. Cazuse in intuneric si nu mai putea zbura vreodata in lumina. Te-ai jucat cu el si l-ai privit cum se prabuseste usor-usor. Apoi ai plecat.

Nu mai reprezenta necunoscut. Devenise slab. Devenise trist. Devenise parte a intunericului pe care il stapaneai.

Acum Fluturele nu mai poate zbura. Nu mai poate visa. Iar Pisica Neagra nu mai este in preajma. A plecat catre un alt Fluture, pe care sa il distruga in jocul ei.

In incheierea povestii, ramane imaginea Fluturelui cazut in intuneric, privind cum Pisica Neagra in care a crezut cu naivitate se indeparteaza.

 

Pe fundal canta Navi – Songbird.

 

Linistea din interiorul furtunii

Mintea mea e destul de linistita

astazi.

Si ma bucur.

Liniste.

Ma simt relaxata.

Poate pentru ca sunt bolnava.

Si trupul meu trebuie sa se

odihneasca,

Si mintea mea,

Fiind geloasa de fel,

Decide sa se linisteasca

pentru o vreme.

Imi place.

Totusi, exista o contradictie.

Vreau sa spun ca

Nu as putea scrie

Fara toate aceste zumzete

Din capul meu.

Momente. Cand realizezi ca ti-a fost dor

Black_and_White_Boudoir_Kel_Ward_Photography_2-h

L-am revazut de curand. Ma asteptam sa nu imi trezeasca nici macar un sentiment. Ma asteptam sa il privesc rece. Credeam ca voi fi indiferenta cu el si cu tot ce imi va spune. Nu era prima persoana cu care am avut o relatie de cuplu care nu a rezistat.

A pasit stingher catre mine. Situatia nu era una confortabila, si eu nu ii usuram deloc munca. Mi-am spus ca asta va fi clipa in care ii voi da de inteles intr-un mod cert ca nu mai exista “noi”.

Am stat nemiscata pana cand s-a apropiat de mine. Nu i-am spus prea multe si nu am vrut sa ii arat prin gesturi nimic din ceea ce simteam.

Pentru ca tot ce mi-am dorit sa fac in momentele alea in care eram doar noi doi, a fost sa il imbratisez, sa il sarut si sa ii zambesc. In timp ce vorbea cu mine, imi puneam o serie de intrebari in gand, pentru ca nu intelegeam ce se intampla in sufletul meu. Purtam o batalie interioara intre ce ar fi trebuit sa fac si ce simteam de fapt. Am fost confuza fata de mine.

Nu imi doream sa ii dau o a doua sansa. Imi doream sa ne dam noua, amandurora, o a doua sansa. Asta a fost primul moment in care am constatat ca relatia noastra nu a fost doar despre mine sau doar despre el, asa cum eram obisnuita. Relatia noastra a fost cu adevarat despre noi. Asta a fost primul moment in care am realizat ca mi-a fost dor de el. Asta a fost prima clipa cand am realizat ca langa el ma regasesc de fiecare data.

Mi-a fost dor de mine – cea care eram in preajma lui. Mi-a fost dor de noi doi, cuplul pe care il vedeam impreuna si in urmatorii ani. Mi-a fost dor sa simt siguranta. Mi-a fost dor de tot ceea ce credeam ca nu a insemnat nimic pentru mine. Mi-a fost dor sa ii simt mainile stranse in jurul meu. Mi-au lipsit bratele lui, in care mereu am putut sa ma simt protejata. Mi-a fost dor sa iesim cu prietenii si sa imi starneasca admiratie ori de cate ori vorbeste. Mi-a fost dor sa il privesc de aproape si sa stiu ca suntem unul pentru celalalt.

Mi-a fost dor de noi…